Versete din Biblie Despre Human Mortality

tot ce este carne ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.

Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Atunci, Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuşi, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor?

Oricine se apropie de cortul Domnului moare. Va trebui oare să murim cu toţii?”

Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic în picioare.

Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.

Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână.

Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie.

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.

Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.

Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt; toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc, căci totul este deşertăciune.

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos,

Căci orice făptură este ca iarba şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos,

Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările, cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ, şi toţi oamenii.

Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat a murit.

Căci moartea s-a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărăteşti; a nimicit pe copii pe uliţă şi pe tineri în pieţe.”

Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.

Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos.

Omul – zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe câmp!

Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului, şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.

De aceea să ştiţi că veţi muri de sabie, de foamete sau de ciumă în locul unde voiţi să vă duceţi să locuiţi!”

„Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.”

şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.

Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.

Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.

Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.

Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.

Copiii lui Israel au zis lui Moise: „Iată că murim, pierim, pierim cu toţii!

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.

Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină;

Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este câte un om fără prihană care piere în neprihănirea lui, şi este câte un nelegiuit care o duce mult în răutatea lui.

Şi iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.

Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină,

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Toate zilele pe care le-a trăit Adam au fost de nouă sute treizeci de ani, apoi a murit.