Versete din Biblie Despre Inevitability of Death

Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos,

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.

Dar omul, când moare, rămâne întins. Omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor?

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.

Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.

Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână.

Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

Căci noi cei vii totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

tot ce este carne ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.

Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.

Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.

Omul nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta, nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.

şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.

Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,

Oricine se apropie de cortul Domnului moare. Va trebui oare să murim cu toţii?”

Trebuie negreşit să murim şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.

Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.

Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic în picioare.

Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.

Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.

aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă şi nu se mai scoală din somnul lui.

Dar el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune.

Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.

Adevărat este cuvântul acesta: Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

Atunci, Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om, căci omul nu este decât carne păcătoasă; totuşi, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.”

şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.

Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt; toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc, căci totul este deşertăciune.

Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa.

Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.”

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.

până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.

Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.

Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.”

Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.