Versete din Biblie Despre Mortality Awareness

Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.

Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere.

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde.

Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor?

Căci noi cei vii totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.

Frica de Domnul lungeşte zilele, dar anii celui rău sunt scurtaţi.

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.

Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.

Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri, dar, dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii.

Isaac a zis: „Iată, am îmbătrânit şi nu ştiu ziua morţii mele.

Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.

Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.”

Dar omul, când moare, rămâne întins. Omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

Oricine va căuta să-şi scape viaţa o va pierde şi oricine o va pierde o va găsi.

Dacă ar fi fost înţelepţi, ar înţelege Şi s-ar gândi la ce li se va întâmpla.

Adevărat este cuvântul acesta: Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.

Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.

Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.

Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.

Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui

Eu zic: „Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin veşnic!”

şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.

Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.

În adevăr, niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine.

Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa.

Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.

Căci noi suntem de ieri şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră.

Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

Oricine se apropie de cortul Domnului moare. Va trebui oare să murim cu toţii?”

În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.