Skip to content

Versete din Biblie Despre Alienation

Citește 50 pasaje despre Alienation, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.

"
"

Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.

"
"

aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.

"
"

Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, te dau în mâinile acelora pe care îi urăşti, de care ţi s-a înstrăinat inima.

"
"

Ai îndepărtat de la mine pe toţi prietenii mei, m-ai făcut o pricină de scârbă pentru ei; sunt închis şi nu pot să ies.

"
"

Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum

"
"

ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel care s-au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor.»’

"
"

A depărtat pe fraţii mei de la mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.

"
"

având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.

"
"

De aceea, Oholiba, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Iată că aţâţ împotriva ta pe ibovnicii tăi, de care ţi-ai înstrăinat inima, şi-i aduc din toate părţile împotriva ta:

"
"

Dar iudeii care n-au crezut au întărâtat şi au răzvrătit sufletele neamurilor împotriva fraţilor.

"
"

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine risipeşte.

"
"

Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul, Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute.

"
"

Dumnezeul meu îi va lepăda, pentru că nu L-au ascultat, de aceea vor rătăci printre neamuri. –

"
"

Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi, El izbăveşte pe prinşii de război şi-i face fericiţi; numai cei răzvrătiţi locuiesc în locuri uscate.

"
"

Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.

"
"

am fost străin, şi nu M-aţi primit; am fost gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi n-aţi venit pe la Mine.’

"
"

Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu este legat: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.

"
"

Mi-a abătut căile şi apoi s-a aruncat pe mine şi m-a pustiit.

"
"

O, dac-aş avea un han de călători în pustie, aş părăsi pe poporul meu şi m-aş depărta de el! Căci toţi sunt nişte preacurvari şi o ceată de mişei.”

"
"

Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea Feţei Lui.

"
"

Căci strigăte de jale se aud din Sion: ‘Cât suntem de prăpădiţi! Cât de jalnic suntem acoperiţi de ruşine! Trebuie să părăsim ţara, căci ne-au surpat locuinţele!’ ”

"
"

Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi n-o găseşte.

"
"

Dacă nu rămâne cineva în Mine, estearuncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc şi ard.

"
"

Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.

"
"

Duhul necurat, când iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: ‘Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit’.

"
"

Ne dai ca pe nişte oi de mâncat şi ne risipeşti printre neamuri.

"
"

Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta şi te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei şi să le slujeşti,

"
"

„Ne ruşinam când auzeam ocara; ne ascundeam feţele de ruşine când au venit nişte străini în Sfântul Locaş al Casei Domnului.”

"
"

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?

"
"

Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

"
"

Căci orice om din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc pentru o vreme în Israel, care s-a depărtat de Mine, care îşi poartă idolii în inima lui şi nu-şi ia privirile de la ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui, dacă va veni să vorbească unui proroc ca să Mă întrebe prin el, Eu, Domnul, prin Mine Însumi îi voi răspunde.

"
"

Ei ziceau lui Dumnezeu: ‘Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?’

"
"

ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!

"
"

Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar deznădejdea şi robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să-l asculte pe Moise.

"
"

Isaac le-a zis: „Pentru ce veniţi la mine voi, care mă urâţi şi m-aţi izgonit de la voi?”

"
"

dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.

"
"

În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte de teama celor tăiaţi împrejur.

"
"

Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi cu o lâncezeală de toate zilele!

"
"

Şi vei zice în inima ta: ‘Cine mi i-a născut? Căci eram fără copii şi stearpă; eram roabă, izgonită. Cine i-a crescut? Rămăsesem singură. Unde erau aceştia?’ ”

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Alienation, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul