Skip to content

Versete din Biblie Despre Frost

Citește 50 pasaje despre Frost, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

RMNN

Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.

Pasaje Scripturale

"

Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheaţa şi micşorează locul apelor mari.

"
"

Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.

"
"

El zice zăpezii: ‘Cazi pe pământ!’ Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.

"
"

Vijelia vine de la miazăzi şi frigul, din vânturile de la miazănoapte.

"
"

Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.

"
"

foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă, vânturi năpraznice, care împliniţi poruncile Lui,

"
"

El Îşi azvârle gheaţa în bucăţi: cine poate sta înaintea frigului Său?

"
"

Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic!

"
"

Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,

"
"

Ştii pentru ce ţi se încălzesc veşmintele când se odihneşte pământul de vântul de miazăzi?

"
"

ca apele să se îngroaşe ca o piatră şi faţa adâncului să se întărească?

"
"

Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!”

"
"

Căci, după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă,

"
"

Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

"
"

Tu ai statornicit toate hotarele pământului, Tu ai rânduit vara şi iarna.

"
"

De aceea, cerurile nu v-au dat roua şi pământul nu şi-a dat roadele.

"
"

Ca răcoreala zăpezii pe vremea secerişului, aşa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite: el înviorează sufletul stăpânului său.

"
"

În loc de ploaie, le-a dat grindină şi flăcări de foc în ţara lor.

"
"

Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus.

"
"

El Îşi trimite Cuvântul Său şi le topeşte; pune să sufle vântul Lui, şi apele curg.

"
"

În Ierusalim se prăznuia atunci Praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.

"
"

Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca cerului,

"
"

De la miazănoapte ne vine aurora şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!

"
"

Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig şi-mi fugea somnul de pe ochi.

"
"

Părăseşte zăpada Libanului stânca ogoarelor? Sau se văd secând apele care vin de departe proaspete şi curgătoare?

"
"

Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul cu grindină şi cărbuni de foc.

"
"

Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu.

"
"

Robii şi aprozii care erau acolo făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig, şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea.

"
"

Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se putea încălzi.

"
"

Urmăreşte-i astfel cu furtuna Ta şi bagă groaza în ei cu vijelia Ta!

"
"

Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vântul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit».’ ”

"
"

A întins un nor ca să-i acopere şi focul ca să lumineze noaptea.

"
"

Şi când vedeţi suflând vântul de la miazăzi, ziceţi: ‘Are să fie zăduf’. Şi aşa se întâmplă.

"
"

Ia fulgerul în mână şi-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.

"
"

când a dat legi ploii şi când a însemnat drumul fulgerului şi tunetului,

"
"

Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, şi tot pământul s-a acoperit cu rouă.

"
"

Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei şi turmele pradă focului cerului.

"
"

De-abia sunt sădiţi, de-abia sunt semănaţi, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ, şi El suflă peste ei, de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie.”

"
"

Dar pădurea va fi prăbuşită sub grindină şi cetatea plecată adânc.

"
"

Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi şi toate dealurile se clatină!

"

Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre

Citește 50 pasaje despre Frost, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.

Citește capitolul