Versete din Biblie Despre Frost

Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheaţa şi micşorează locul apelor mari.

Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, şi smochinii din Egipt cu grindină.

El zice zăpezii: ‘Cazi pe pământ!’ Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.

Vijelia vine de la miazăzi şi frigul, din vânturile de la miazănoapte.

Când s-a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de gheaţă albă pe pământ.

foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă, vânturi năpraznice, care împliniţi poruncile Lui,

El Îşi azvârle gheaţa în bucăţi: cine poate sta înaintea frigului Său?

Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic!

Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei,

Ştii pentru ce ţi se încălzesc veşmintele când se odihneşte pământul de vântul de miazăzi?

ca apele să se îngroaşe ca o piatră şi faţa adâncului să se întărească?

Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!”

Căci, după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă,

Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii, aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.

Tu ai statornicit toate hotarele pământului, Tu ai rânduit vara şi iarna.

De aceea, cerurile nu v-au dat roua şi pământul nu şi-a dat roadele.

Ca răcoreala zăpezii pe vremea secerişului, aşa este un sol credincios pentru cel ce-l trimite: el înviorează sufletul stăpânului său.

În loc de ploaie, le-a dat grindină şi flăcări de foc în ţara lor.

Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus.

El Îşi trimite Cuvântul Său şi le topeşte; pune să sufle vântul Lui, şi apele curg.

În Ierusalim se prăznuia atunci Praznicul Înnoirii Templului. Era iarna.

Din al cui sân iese gheaţa şi cine naşte promoroaca cerului,

De la miazănoapte ne vine aurora şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!

Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig şi-mi fugea somnul de pe ochi.

Părăseşte zăpada Libanului stânca ogoarelor? Sau se văd secând apele care vin de departe proaspete şi curgătoare?

Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul cu grindină şi cărbuni de foc.

Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărămiziu.

Robii şi aprozii care erau acolo făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig, şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea.

Împăratul David era bătrân, înaintat în vârstă; îl acopereau cu haine şi nu se putea încălzi.

Urmăreşte-i astfel cu furtuna Ta şi bagă groaza în ei cu vijelia Ta!

Iată că este sădită: îi va merge bine? Dacă o va atinge vântul de răsărit, nu se va usca ea oare? Da, se va usca în straturile unde a odrăslit».’ ”

A întins un nor ca să-i acopere şi focul ca să lumineze noaptea.

Şi când vedeţi suflând vântul de la miazăzi, ziceţi: ‘Are să fie zăduf’. Şi aşa se întâmplă.

Ia fulgerul în mână şi-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.

când a dat legi ploii şi când a însemnat drumul fulgerului şi tunetului,

Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, şi tot pământul s-a acoperit cu rouă.

Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei şi turmele pradă focului cerului.

De-abia sunt sădiţi, de-abia sunt semănaţi, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ, şi El suflă peste ei, de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie.”

Dar pădurea va fi prăbuşită sub grindină şi cetatea plecată adânc.

Mă uit la munţi, şi iată că sunt zguduiţi şi toate dealurile se clatină!