Versete din Biblie Despre Human Suffering

M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor şi n-are cine să-i mângâie!

Pentru că în zilele acelea va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost de la începutul lumii pe care a făcut-o Dumnezeu până azi şi cum nici nu va mai fi vreodată.

Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.

„Şi, de multe ori, duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar, dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.”

De ce te plângi de rana ta, de durerea pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri!

Nu plângeam eu pe cel amărât? N-avea inima mea milă de cel lipsit?

Dacă sunt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă,

Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte sub soare?

Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei, de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.

Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.

Dar El le-a văzut strâmtorarea când le-a auzit strigătele.

Amândouă aceste lucruri ţi s-au întâmplat: ‘Dar cine te va plânge?’ – pustiirea şi dărăpănarea, foametea şi sabia. – ‘Cum să te mângâi eu?’

Atunci voi pune pe oameni la strâmtoare şi vor bâjbâi ca nişte orbi, pentru că au păcătuit împotriva Domnului; de aceea le voi vărsa sângele ca praful şi carnea ca gunoiul!

Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

Necaz şi strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi peste iudeu, apoi peste grec.

Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii; pe alocuri vor fi cutremure de pământ, foamete şi tulburări. Aceste lucruri vor fi începutul durerilor.

Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept.

După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi, şi noi n-am rugat pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău.

Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.

Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.

Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare,

O, voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

Se întâmplă să cadă în lanţuri şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?

Căci El nici nu dispreţuieşte, nici nu urăşte necazurile celui nenorocit şi nu-Şi ascunde Faţa de el, ci îl ascultă când strigă către El.

care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!

În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.

Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui, căci îi cunosc durerile.

un popor se bătea împotriva altui popor, o cetate împotriva altei cetăţi, pentru că Dumnezeu le tulbura cu tot felul de strâmtorări,

a stârnit pentru ei mila tuturor celor ce-i ţineau prinşi de război.

Ei sunt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvârcolesc ca o femeie în durerile naşterii; se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sunt roşii ca focul.

în cetăţi se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniţi strigă… Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!

De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.

Oamenii strigă împotriva mulţimii apăsătorilor, se plâng de silnicia multora;

În ziua aceea, Mă voi aprinde de mânie împotriva lui. Îi voi părăsi şi-Mi voi ascunde Faţa de ei. El va fi prăpădit şi-l vor ajunge o mulţime de rele şi necazuri şi atunci va zice: ‘Oare nu m-au ajuns aceste rele din pricină că Dumnezeul meu nu este în mijlocul meu?’

căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor.

Ai milă de mine, Dumnezeule! Căci nişte oameni mă hărţuiesc. Toată ziua îmi fac război şi mă chinuiesc.

Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră, în întristare:

Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.