Versete din Biblie Despre Discomfort

De aceea, fraţilor, în toate strâmtorările şi necazurile noastre, am fost mângâiaţi cu privire la voi prin credinţa voastră.

Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.

Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră, în întristare:

când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când vor da peste voi necazul şi strâmtorarea.

Aceasta este mângâierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţă.

De aceea mi s-a umplut inima de nelinişte, m-apucă durerile, ca durerile unei femei când naşte. Zvârcolirile nu mă lasă s-aud, tremurul mă împiedică să văd.

Ocara îmi rupe inima şi sunt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mângâietori, şi nu găsesc niciunul.

Eu, Daniel, m-am tulburat cu duhul şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat.

ca să-ţi suferi ocara şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mângâiere.

În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mângâiere.

Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.

Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi!

Aşa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.

O, voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea? Şi pentru ce n-aş fi nerăbdător?

De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.

Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;

Căci şi Hristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi, ci, după cum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine”.

N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele în urma păcatului meu.

Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept.

„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru.

În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări,

Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare,

Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.

Uitaţi-vă dar cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.

Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu!

Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii.

Se întâmplă să cadă în lanţuri şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?

În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.

Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.

‘Vai de mine! Sunt zdrobită! Mă doare rana!’ Dar eu zic: ‘O nenorocire a dat peste mine şi o voi suferi!

În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă.

Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.

Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi cu o lâncezeală de toate zilele!

‘Tu zici: «Vai de mine! Căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând şi nu găsesc odihnă!»’

Între aceste neamuri, nu vei fi liniştit şi nu vei avea un loc de odihnă pentru talpa picioarelor tale. Domnul îţi va face inima fricoasă, ochii lâncezi şi sufletul îndurerat.

M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor şi n-are cine să-i mângâie!

Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.