Versete din Biblie Despre Pain

‘Vai de mine! Sunt zdrobită! Mă doare rana!’ Dar eu zic: ‘O nenorocire a dat peste mine şi o voi suferi!

N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele în urma păcatului meu.

Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.

Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră, în întristare:

În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mângâiere.

„Aşa vorbeşte Domnul: ‘Lovitura ta este de nevindecat şi rana ta este usturătoare.

Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos avem parte din belşug şi de mângâiere.

O, voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

Mi-a azvârlit de sus în oase un foc care le arde; mi-a întins un laţ sub picioare şi m-a dat înapoi. M-a lovit cu pustiire şi cu o lâncezeală de toate zilele!

De aceea mi s-a umplut inima de nelinişte, m-apucă durerile, ca durerile unei femei când naşte. Zvârcolirile nu mă lasă s-aud, tremurul mă împiedică să văd.

De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

De ce te plângi de rana ta, de durerea pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri!

Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.

pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.

Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuieşte cumplit.”

În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea.

Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale.

El, care mă izbeşte ca într-o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,

Domnul m-a pedepsit, da, dar nu m-a dat pradă morţii.

Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi!

Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.

Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.

Ei sunt năpădiţi de spaimă; îi apucă chinurile şi durerile; se zvârcolesc ca o femeie în durerile naşterii; se uită unii la alţii încremeniţi; feţele lor sunt roşii ca focul.

Mă înfăşuraseră legăturile morţii şi m-apucaseră sudorile mormântului; eram pradă necazului şi durerii.

El face rana şi tot El o leagă; El răneşte şi mâna Lui tămăduieşte.

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare,

Se întâmplă să cadă în lanţuri şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?

Aveam dreptate când ziceam: „Sunt foarte nenorocit!”

Cum se zvârcoleşte o femeie însărcinată gata să nască şi cum strigă ea în mijlocul durerilor ei, aşa am fost noi departe de Faţa Ta, Doamne!

care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!

Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept.

La vuietul apropierii lor, mâinile ni se slăbesc, ne apucă groaza, ca durerea unei femei care naşte.’

Căci ei prigonesc pe cel lovit de Tine, povestesc suferinţele celor răniţi de Tine.

În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări,

Veniţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile.

Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă care seacă?”

Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului.