Versete din Biblie Despre Report
Citește 50 pasaje despre Report, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el.
Pasaje Scripturale
Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară şi să cadă în cursa diavolului.
După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
căci Îi vei fi martor faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.
Mi s-a dat însă de ştire că iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine şi am făcut cunoscut şi celor ce-l învinuiesc să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.”
„Întoarce-te acasă şi povesteşte tot ce ţi-a făcut Dumnezeu”. El a plecat şi a vestit prin toată cetatea tot ce-i făcuse Isus.
Vorbeau bine de el chiar în faţa mea şi-i spuneau cuvintele mele. Tobia trimitea scrisori ca să mă înfricoşeze.
Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste preoţilor celor mai de seamă despre toate cele întâmplate.
Şi iată că omul cel îmbrăcat în haina de in şi care avea călimara la brâu a adus următorul răspuns: „Am făcut ce mi-ai poruncit!”
Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine.
căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit”.
Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor.
oamenii aceştia, care înnegriseră ţara, au murit acolo, înaintea Domnului, loviţi de o moarte năpraznică.
Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar, cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult.
Când vor afla egiptenii vestea aceasta, vor tremura auzind de căderea Tirului
După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi”.
Prin aceste vorbe, iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui.
Când a sosit Pavel, iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi.
El l-a chemat şi i-a zis: ‘Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteală de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poţi fi ispravnic.’
Dar unii din ei s-au dus la farisei şi le-au spus ce făcuse Isus.
Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
Împotriva unui prezbiter să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori.
Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara.
Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va ieşi la lumină.
Dar El le poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut.
Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit pentru adevăr.
Şi, câştigându-l astfel, nădăjduiau că am să mă tem şi că am să urmez sfaturile lui şi să fac un păcat. Ei s-ar fi folosit de această atingere a bunului meu nume ca să mă umple de ocară.
Au început să pândească pe Isus şi au trimis nişte iscoditori, care se prefăceau că sunt neprihăniţi, ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului.
Porcarii au fugit şi au dat de ştire în cetate şi prin satele vecine. Oamenii au ieşit să vadă ce s-a întâmplat.
Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
Pe când se pogorau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu spună nimănui ce au văzut, până va învia Fiul omului dintre cei morţi.
daţi-le înaintea bisericilor dovadă de dragostea voastră şi arătaţi-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi.
Ascultaţi de mai-marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală de ele, pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos.
Căci aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te şi pune un străjer, ca să dea de veste despre ce va vedea.”
„Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască”.
Faptul acesta este adeverit de cel ce l-a văzut; mărturia lui este adevărată şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi.
Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre Report, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul