Versete din Biblie Despre smoke
Citește 50 pasaje despre smoke, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Această colecție este un punct de pornire, nu o numărătoare a tuturor pasajelor relevante din Biblie.
Căci răutatea arde ca un foc, care mănâncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stâlpi de fum.
Pasaje Scripturale
Fum se ridica din nările Lui şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
Din nările Lui se ridica fum şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.
Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
Şi-a îndreptat privirile spre Sodoma şi Gomora şi spre toată câmpia şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor.
Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum;
De aceea vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul care iese din horn.
Cum se risipeşte fumul, aşa-i risipeşti Tu; cum se topeşte ceara la foc, aşa pier cei răi dinaintea lui Dumnezeu.
Din nările lui iese fum, ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.
Şi care totuşi zice: ‘Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt!’… Asemenea lucruri sunt un fum în nările Mele, un foc care arde necontenit!
Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia.
Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare.
Ce se vede suindu-se din pustie ca nişte stâlpi de fum, în mijlocul aburilor de mir şi de tămâie, înconjurată de toate miresmele negustorilor de mir?
Focul le-a aprins ceata şi flacăra a mistuit pe cei răi.
Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!
Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
Voi v-aţi apropiat şi aţi stat la poalele muntelui. Muntele era aprins şi flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori şi negură deasă.
Domnul va aşeza, peste toată întinderea Muntelui Sionului şi peste locurile lui de adunare, un nor de fum ziua şi un foc de flăcări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un adăpost,
Suflarea lui aprinde cărbunii şi gura lui aruncă flăcări.
Oamenii din Ai, uitându-se înapoi, au văzut fumul cetăţii suindu-se spre cer şi n-au mai putut să scape în nicio parte. Poporul care fugea spre pustie s-a întors împotriva celor ce-l urmăreau,
El priveşte pământul, şi pământul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.
Poate cineva să ia foc în sân fără să i se aprindă hainele?
După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbaţii lui Israel, cei de la pândă aveau să facă să se înalţe din cetate un fum gros.
A întins un nor ca să-i acopere şi focul ca să lumineze noaptea.
Dar un fum gros începea să se înalţe atunci din cetate. Beniamiţii s-au uitat înapoi şi iată că flăcările se ridicau din cetatea întreagă spre cer.
Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai spurcat locaşurile sfinte, de aceea scot din mijlocul tău un foc, care te mistuie, şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc.
După ce a asfinţit soarele, s-a făcut un întuneric adânc, şi iată că a ieşit un fum ca dintr-un cuptor şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
Nadab şi Abihu au murit când au adus înaintea Domnului foc străin.
Căci am ajuns ca un burduf pus în fum, totuşi nu uit orânduirile Tale.
Şi atunci, în loc de miros plăcut, va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de păr încreţit, un cap pleşuv; în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc de frumuseţe.
Aţi zămislit fân şi naşteţi paie de mirişte; suflarea voastră de mânie împotriva Ierusalimului este un foc care pe voi înşivă vă va arde de tot.
ca focul care arde pădurea şi ca flacăra care aprinde munţii!
Atunci, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.
Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţi.
fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.
dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer şi i-a pierdut pe toţi.
Pâraiele Edomului se vor preface în smoală şi pulberea lui, în pucioasă; da, ţara lui va fi ca smoala care arde.
Din gura lui ţâşnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.
Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.
Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea-de-tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ.
mirodenii şi untdelemn, pentru sfeşnic, pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare.
Potriviri automate. Verificați fiecare pasaj în context. Despre
Citește 50 pasaje despre smoke, copiază un verset sau deschide capitolul pentru context.
Citește capitolul