Versete din Biblie Despre Sorrow for Sin

Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.”

De ce te plângi de rana ta, de durerea pe care ţi-o pricinuieşte boala ta? Pentru mulţimea nelegiuirilor tale, pentru marele număr al păcatelor tale, te-am făcut să suferi aceste lucruri!

Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.

Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.

totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră.

Dar, pentru că v-am spus aceste lucruri, întristareav-a umplut inima.

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.

Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu, ca o povară grea sunt prea grele pentru mine.

„Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!

Câte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de Lege şi păcatele mele.

Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.

Uită-Te la ticăloşia şi truda mea şi iartă-mi toate păcatele mele.

Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui – până ce El îmi va apăra pricina şi-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui.

Dar, acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.

Adu toată răutatea lor înaintea Ta şi fă-le cum mi-ai făcut mie pentru toate fărădelegile mele!” Căci suspinele mele sunt multe şi inima îmi este bolnavă.

Şi, din pricina acestei slăbiciuni, trebuie să aducă jertfe atât pentru păcatele lui, cât şi pentru ale norodului.

când cineva deci se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul.

N-a mai rămas nimic sănătos în carnea mea din pricina mâniei Tale; nu mai este nicio vlagă în oasele mele în urma păcatului meu.

Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.

El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt cu noi şi ne cunoaştem nelegiuirile noastre.

Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

O, voi, care treceţi pe lângă mine, priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea, ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse!

De aceea, acoperiţi-vă cu saci, plângeţi şi gemeţi, căci mânia aprinsă a Domnului nu se abate de la noi.

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.

Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit.

Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!

Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept.

Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh,

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit.

Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!

„Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre Tine. Căci fărădelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri.

Şi tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiţi şi cu amărăciunea în suflet, gemi sub privirile lor!»’

Ei s-au întristat foarte mult şi au început să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”

Plâng şi postesc, şi ei mă ocărăsc.

Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea!

De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.”

Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.

Părinţii noştri care au păcătuit nu mai sunt, iar noi le purtăm păcatele.