Versete din Biblie Despre wind

Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotituri.

El a zis şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.

Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”

Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţi.

Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.

El mi-a zis: „Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului, şi zi duhului: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!»’ ”

El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.

Cu măsură l-ai pedepsit în robie, luându-l cu suflarea năpraznică a vântului de răsărit.

Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vârtej şi norii sunt praful picioarelor Lui.

În timpul acesta, corabia era învăluită de valuri în mijlocul mării; căci vântul era împotrivă.

Oamenii aceia se mirau şi ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?”

Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare.

Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.

Le vei vântura şi le va lua vântul, şi un vârtej le va risipi, dar tu te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfântul lui Israel.

Sufla un vânt puternic şi marea era întărâtată.

Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năpraznic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme.

Vijelia vine de la miazăzi şi frigul, din vânturile de la miazănoapte.

El Îşi trimite Cuvântul Său şi le topeşte; pune să sufle vântul Lui, şi apele curg.

La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere fulgerelor şi ploii şi scoate vântul din cămările Lui.

El S-a sculat, a certat vântul şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat şi s-a făcut o linişte mare.

Vântul de răsărit îl ia şi se duce; îl smulge cu putere din locuinţa lui.

De glasul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui.

Ştii pentru ce ţi se încălzesc veşmintele când se odihneşte pământul de vântul de miazăzi?

I-a apucat o mare frică şi ziceau unii către alţii: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?”

Fugiţi, fugiţi din ţara de la miazănoapte! zice Domnul. Căci v-am împrăştiat în cele patru vânturi ale cerurilor, zice Domnul.”

Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.

Au fost izgoniţi de parcă ar fi fost luaţi de vântul de răsărit, care sfărâmă corăbiile din Tarsis.

„Iată furtuna Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi!

Iată că furtuna Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi!

Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, ridic împotriva Babilonului şi împotriva locuitorilor Haldeii un vânt nimicitor.

Neamurile mugesc cum mugesc apele mari… Dar când le mustră Dumnezeu, ele fug departe, izgonite ca pleava de pe munţi, la suflarea vântului, ca ţărâna luată de vârtej.

Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt, care a adus prepeliţe şi le-a răspândit peste tabără, cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pământului.

Ci un vânt năpraznic vine de acolo până la Mine! Acum le voi rosti hotărârea!’

Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise. Şi ce folos are el că s-a trudit în vânt?

Când trece un vânt peste ea, nu mai este şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.

Cum trece vârtejul, aşa piere cel rău, dar cel neprihănit are temelii veşnice.

Urmăreşte-i astfel cu furtuna Ta şi bagă groaza în ei cu vijelia Ta!

De-abia sunt sădiţi, de-abia sunt semănaţi, de-abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ, şi El suflă peste ei, de se usucă, şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie.”

Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită după nori nu va secera.

Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vântul de răsărit pe pământ?