Versete din Biblie Despre Death and Transition

Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.

Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână.

şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.

Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.”

Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.

Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmânt şi se vor schimba.

Un neam trece, altul vine şi pământul rămâne veşnic în picioare.

Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se pogoară în Locuinţa morţilor!

Nu plângeţi pe cel mort şi nu vă bociţi pentru el, ci plângeţi mai degrabă pe cel ce se duce, care nu se va mai întoarce şi nu-şi va mai vedea ţara de naştere!”

Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul.

Tu vei merge în pace la părinţii tăi; vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.

tot ce este carne ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.

Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri, dar cei morţi nu ştiu nimic şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă până şi pomenirea li se uită.

Domnul omoară şi învie, El pogoară în Locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.

Dar omul, când moare, rămâne întins. Omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.

Iar tu du-te până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor’.”

Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape.

Când ţi se vor împlini zilele şi când te vei duce la părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine, şi anume pe unul din fiii tăi, şi-i voi întări domnia.

înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi, viaţa.

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos,

Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.

Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.

Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.

Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea.

Este vreun om care să poată trăi şi să nu vadă moartea, care să poată să-şi scape sufletul din Locuinţa morţilor?

Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întâlnesc toţi cei vii.

Suflarea lor trece, se întorc în pământ şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.

Cei ce scapă din ai lui sunt îngropaţi de ciumă, şi văduvele lor nu-i plâng.

Oricine se apropie de cortul Domnului moare. Va trebui oare să murim cu toţii?”

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.

Chiar în cortul acesta deci gemem apăsaţi, nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.

Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta.

Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari, la optzeci de ani, şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trece iute, şi noi zburăm.

El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihneşte în culcuşul lui.

căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Hristos.