Versete din Biblie Despre Human Vulnerability

Aruncă groaza în ei, Doamne, ca să ştie popoarele că nu sunt decât oameni!

Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei, de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.

Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.

Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă.

Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.

Mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor da în laţ şi vor fi prinşi. –

Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.

Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.

„Şi, de multe ori, duhul l-a aruncat când în foc, când în apă, ca să-l omoare. Dar, dacă poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne.”

Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

Aşa că să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.

Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.

Duhul omului îl sprijină la boală. Dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?

Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.

Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.

Ce este omul ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,

Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.

Toţi iau cuvântul ca să-ţi spună: ‘Şi tu ai ajuns fără putere ca noi, şi tu ai ajuns ca noi!’

Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.

Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi.

îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?”

Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”

Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?”

Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face.

Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd.

În adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune, dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel, şi noi suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viaţă cu El faţă de voi.

Când se scoală el, tremură vitejii şi spaima îi pune pe fugă.

ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.

Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.

Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el după îndurarea Lui cea mare,

Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu este om care să nu păcătuiască, şi când vei fi mâniat împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară depărtată sau apropiată,

Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-şi împietreşte inima cade în nenorocire.

Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

De aceea nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile; urgia va cădea peste tine fără s-o poţi împăca şi deodată va veni peste tine prăpădul, pe neaşteptate.

Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.

Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?

Atunci, Îi vor răspunde şi ei: ‘Doamne, când Te-am văzut noi flămând sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?’

Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.