Versete din Biblie Despre Man

Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer.

Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

Doamne, ce este omul ca să iei cunoştinţă de el, fiul omului ca să iei seama la el?

îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu”. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.

Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!”

Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul ca să-Ţi aduci aminte de el sau fiul omului ca să-l cercetezi?

Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Omul este ca o suflare, zilele lui sunt ca umbra care trece.

Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?

Cu ea binecuvântăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.

Dar omul, când moare, rămâne întins. Omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?

Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarei, care n-are stăpân?

Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu? Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat?

Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie.

Nu vă mai încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare! Căci ce preţ are el?

Domnul îndreaptă paşii omului, dar ce înţelege omul din calea sa?

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,

Uită-te bine la cel fără prihană şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori.

Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie’, pentru că a fost luată din om.”

Vei mai zice tu atunci în faţa ucigaşului tău: «Sunt Dumnezeu», măcar că eşti om, şi nu Dumnezeu, sub mâna celui ce te va ucide?

Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească.

Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.

Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.

Cu cine voi asemăna dar pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?

Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt; toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc, căci totul este deşertăciune.

Ţara era a ta fiindcă erai mai tare, te aşezai în ea fiindcă erai cu vază.

Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui; îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.

Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.

şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.

Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace.

Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om, căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.

Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului.

Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.

Şi n-avea trebuinţă să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuşi ştia ce este în om.

Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.