Versete din Biblie Despre Nostalgia

Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere-aminte la cei ce vor trăi mai târziu.

Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: ‘Este mai bun cel vechi’ ”.

Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;

Mă gândesc la judecăţile Tale de odinioară, Doamne, şi mă mângâi.

Învăţăturile Tale sunt moştenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele.

Mi-aduc aminte de zilele de odinioară, mă gândesc la toate lucrările Tale, cuget la lucrarea mâinilor Tale.

În adevăr, dacă ce era trecător era cu slavă, cu cât mai mult va rămâne în slavă ce este netrecător!

Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,

Şi tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.

În zilele necazului şi ticăloşiei lui, Ierusalimul îşi aduce aminte de toate bunătăţile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmaşii se uitau la el şi râdeau de prăbuşirea lui.

Mi-aduc aminte de Dumnezeu şi gem; mă gândesc adânc în mine şi mi se mâhneşte duhul.

Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.

Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea şi bunătatea Ta, căci sunt veşnice.

Pentru ce să mă loveşti cu suferinţe amare şi să mă pedepseşti pentru greşeli din tinereţe?

Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, Pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.

Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.

Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte.

Veţi mânca din roadele cele vechi şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor noi.

Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor de mult au şi pierit şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.

Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră, în întristare:

Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi, iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire.

Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.

„Oh, cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,

Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.

Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău.

Ce a fost va mai fi şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

Domnul să-i aibă totdeauna înaintea ochilor, ca să le şteargă pomenirea de pe pământ,

Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: „Nu găsesc nicio plăcere în ei”;

Părerile voastre sunt păreri de cenuşă, întăriturile voastre sunt întărituri de lut.

Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.

Cei care aţi scăpat de sabie, plecaţi, nu zăboviţi! Cei din pământul depărtat, gândiţi-vă la Domnul, şi Ierusalimul să fie în inimile voastre!”

Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui!

Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale!

Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

Mă gândesc la zilele de demult, la anii de odinioară.

Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai smerit, tot atâţia ani cât am văzut nenorocirea!

Nu-Ţi aduce aminte de greşelile din tinereţea mea, nici de fărădelegile mele, ci adu-Ţi aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!

Mi-aduc aminte şi-mi vărs tot focul inimii în mine când mă gândesc cum mergeam înconjurat de mulţime şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţumire ale unei mulţimi în sărbătoare.

Căci El ştie din ce suntem făcuţi; Îşi aduce aminte că suntem ţărână.