Versete din Biblie Despre Strange Fire

Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum;

Un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia.

Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;

Focul le-a aprins ceata şi flacăra a mistuit pe cei răi.

Nadab şi Abihu au murit când au adus înaintea Domnului foc străin.

Şi, după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!

În loc de ploaie, le-a dat grindină şi flăcări de foc în ţara lor.

Te voi duce rob la vrăjmaşul tău, într-o ţară pe care n-o cunoşti, căci focul mâniei Mele s-a aprins şi arde peste voi!”

De la Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pământ şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună şi cu flacăra unui foc mistuitor.

Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea-de-tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ.

Voi v-aţi apropiat şi aţi stat la poalele muntelui. Muntele era aprins şi flăcările se ridicau până în inima cerului. Era întuneric, nori şi negură deasă.

Un foc a ieşit dinaintea Domnului şi a mistuit pe altar arderea-de-tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie şi s-au aruncat cu faţa la pământ.

Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit, Domnul S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.

Dar un fum gros începea să se înalţe atunci din cetate. Beniamiţii s-au uitat înapoi şi iată că flăcările se ridicau din cetatea întreagă spre cer.

Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea în depărtare.

Îmi voi întoarce Faţa împotriva lor; au ieşit din foc, dar focul îi va arde de tot. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul când Îmi voi întoarce Faţa împotriva lor.

Domnul a auzit şi S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov şi s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui,

De aceea Domnul, Dumnezeul oştirilor, va trimite ofilirea prin războinicii lui cei voinici şi între aleşii lui va izbucni un pârjol, ca pârjolul unui foc.

A fost vreodată vreun popor care să fi auzit glasul lui Dumnezeu vorbind din mijlocul focului, cum l-ai auzit tu, şi să fi rămas viu?

El a luat iarăşi cuvântul şi a zis: „Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi, şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!”

Şi Domnul va face să răsune glasul Lui măreţ, Îşi va arăta braţul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, al furtunii şi al pietrelor de grindină.

Fum se ridica din nările Lui şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

Din nările Lui se ridica fum şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

Vă voi pedepsi după rodul faptelor voastre, zice Domnul; voi pune foc pădurii voastre şi va mânca toate împrejurimile’.”

După un semn asupra căruia se învoiseră cu bărbaţii lui Israel, cei de la pândă aveau să facă să se înalţe din cetate un fum gros.

De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mâniei Lui şi grozăviile războiului: războiul l-a aprins din toate părţile şi n-a înţeles; l-a ars şi n-a luat seama.”

Cine este, în adevăr, omul acela care să fi auzit vreodată, ca noi, glasul Dumnezeului celui viu vorbind din mijlocul focului, şi totuşi să fi rămas viu?

Căci răutatea arde ca un foc, care mănâncă mărăcini şi spini, aprinde desişul pădurii, din care se înalţă stâlpi de fum.

Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.

Dumnezeul nostru vine şi nu tace. Înaintea Lui merge un foc mistuitor şi împrejurul Lui, o furtună puternică.

Atunci, Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer.

Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei.

Căci Domnul Se va scula ca la muntele Peraţim şi Se va mânia ca în valea Gabaonului, ca să-Şi facă lucrarea, lucrarea Lui ciudată, ca să-Şi împlinească lucrul, lucrul Lui nemaiauzit.

Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului.

Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei şi orice haină de război tăvălită în sânge vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc.

Din aceştia să mai iei iarăşi vreo câţiva, să-i arunci în foc şi să-i arzi în foc. Din ei va ieşi un foc împotriva întregii case a lui Israel.”

Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc.

Ilie le-a răspuns: „Dacă sunt un om al lui Dumnezeu, să se pogoare foc din cer şi să te mistuie, pe tine şi pe cei cincizeci de oameni ai tăi!” Şi s-a pogorât foc din cer şi l-a mistuit, pe el şi pe cei cincizeci de oameni ai lui.